despre privitul in ochi…

Acest text parodiaza societatea in care traim. E ste un pamflet si trebuie tratat ca atare.
Cred ca am inteles o chestiune de o importanta majora! Da ! o sa fiu viitorul Freud in psihologie.Sunt geniala. Cred ca insfarsit am inteles cum sta treaba cu…privitul in ochii…Acum catva timp am facut o constatare, am tras o concluzie, dar de la inceputurile ei am inteles ca nu e ca oricare alta, e complicata, sofisticata,nu numai pentru ca mi-a luat mult sa-i descifrez cauzele dar si deoarece te trimite la unele lucruri inexplicabile….
Ca sa nu va mai tin in suspans,concluzia de care vorbeam este ca oamenilor nu le place sa fie priviti in ochi, nu ca nu le place, chiar nu suporta, se comporta de parca le-ai incalca spatiul privat, de parca fiecare privire e defapt o jicnire, un defectiv.Nu se pot relaxa sub privirea altora. Si da! imi place la nebunie sa-i torturez in felu’ asta, jur! Eu, intotdeauna, am putut privi oamenii in ochi, n-am avut nicio probleme cu asta, defapt daca stau bine sa ma gandesc intotdeauna mi-a placut sa fiu privita in ochi, si la mine e mai curand o stare generala decat una de moment…”Privita in ochi” ma defineste chiar mai mult decat “boema”. Mia nou din pacate observ ca privitul in ochi a devenit o actiune direct proportionala cu curajul, si l-a cat de des m-am bucurat de ea in ultimul timp, imi vine sa ies in strada, sa strig cat ma tin plamanii:” Suntem o societate de lasi, nevrednici de nimic, firam noi sa fim!”…
Oamenii au deasemenea diferite feluri de a se”proteja” de privitul in ochi. Unii reactioneaza violent( de astia trebuie sa ma feresc eu!) si incep sa se certe cu tine ca li se pare ca tu te holbezi la ei( cand tu poate ii admiri). Altii incearca sa iti evite privirile sau sa iasa din vizorul ochiior tai. Foarte putini te privesc la fel. Partea cea mai haioasa si cea mai trista ina celasi timp, ca de’ vorba poetului- rasu’ plansu’ – e atunci cand privestio o cunostinta/amic(a)/prieten(a) in ochi (nici macar acestia nu suporta toti!) s-ar putea ca dupa doar cateva secunde sa te trezesti cu o replica asemanatoare:
“-Esti okey ma? Nu pari in apele tale ….S-a intamplat ceva…?pai da…daca te uiti in gol, nu-i bine! ca te uiti printre ei si inseamna ca s-a intamplat ceva…daca-i privesti in ochi iarasi nu-i bine ca nu esti in apele tale, ca de’ asta-i firea omului, nici cum nu-i bine…
si uite cum printr-o replica asemenea acesteia, el/ea a si intors situatia in defavoarea ta…tu esti ala cu “probleme”, nu el ca nu suporta niste amarate de priviri…Da, fugi! Ascunde-te! Daca in picatele irisului tau drept, iti voi gasi “the darkest, deepest secret’?! Ce o sa te faci?!
Eee! Acuma stiti si voi adevaratu’ motiv care a determinat aparitia ochelarilor de soare…care ” imi intra soarele in ochii! (…” ? de palarii n-ati auzit , ma? Ce stiti voi, pana s-au inventat ochelarii de soare milioane de oameni au murit din cauza arsurilor suferite de ochii lor, da …au orbit si dupa aia s-au sinucis ca nu mai aveau ce sa faca…care ciuma neagra? care inchizitie? Era soarele care i-a ars el pa’ toti, macati-as! d’aia s-au inventat ochelarii de soare…si se purtau deobicei vara, pe lumina, ziua…era okey cat de cat, la inceput, ziua cu ochelari, noapte nu vedeai mare lucru, scapai de priviri, da iarna? si la serate? si altele…? lasa ca acum a gasit moda scuza si pentru astea si putem purta cand vrem noi! pai? nu poarta vedetele si modelele ochelari de soare pe catwalk-uri si covoare rosii, indiferent de moment, sau intensitatea luminii? …si uite asa au ajuns si persoanele ca mine sa poarte ochelari de soare, eu n-am o problema cu privirile( cum va spuneam imi place sa fiu privita in ochi…) dar ca sa nu se mai simta diferiti oameni agasati de ale mele, sau sa-si simta “spatiul privat incalcat” imi iau si eu o pereche, mi-o pun pe ochi si pot privii oamenii, si ma pot holba la ei in sensul bun al cuvantului, si ii pot admira linistita…fara sa ma inteleaga gresit…eu ca viitor artist plastic imi place sa vad,sa observ si cateodata oamenii nici nu stiu ca vreau sa le vad fizionomiile, expresiile, gesticulatia, pentru ca imi place omul in ansamblu…O sa ajungem sa nu ne mai uitam unul la altul nici cand vorbim, oricum nu mai prea stim sa purtam o conversatie pe viu ( ma refer la cei din generatia mea…)Lasa ca stim sa scriem pe mess, si sa interpretam smileuri-le trimise de “el” si mai nou se practica vorbitul prin statusuri chiar, din acelea cu sutilitati, care sunt asa de subtile ca stie toata lista dupa cine suferi si cand v-ati despartit, cand v-ati despartit printr-un e-mail bineinteles, ca ma-i nou o intreaga relatie se poate consuma pa net…tehnologia bat-o vina! Pai ce?! Sa-i spui in fata ca vrei sa va despartit e mai mult decat un act de curaj…Eeee! Ia uite! I-a spus pe viu ca nu mai merge! Asta da curaj! Cine o sa fie viitorul Superman? Cine? Cine o sa fie? Baietelu’ o sa fie! Baietelu’ lu mama!Cine o sa salveze situatia? Cine? Baietelu’!
Mda societatea zilelor noastre, o adunatura de oameni lasi, slabi care fug de viata reala, mai ceva ca de moarte….De-ar veni cavaleru’ lu peste prajit sa ma salveze…