the world at large.

Asa-mi trebuie! Ca eu ma trezesc sa critic societatea si oamenii ca sunt lasi si alea, alea….ca dupa aceea sa-mi dovedesc eu mie ca fug de viata mai ceva ca ceilalti…N-am putut sa-i spun… nici alaltaieir, nici azi. Nu am pu-tut. Da fug de viata ca in acel cantec-The world at large de la Modest Mouse. Fug, las lucruri netermintate, imi doresc sa fie vara cand e iarna si invers, am nevoie de o briza de aer cald, vreau iubire dar intotdeauna ceea ce vreau e exact opusul a ceea ce am defapt nevoie. Lenjeria intima ma strange si ma simt de parca cineva m-ar obliga sa ma plimb in ea, sunt prinsa in ea. Am o dorinta permanenta de a schimba tot ce ma inconjuara, vreau sa schimb grupul, vreau sa parasesc orasul, vreau sa ma mut intr-un loc pe care poate il voi suporta, vreau sa muncesc un pic mai greu, vreau sa muncesc altfel, vreau sa-mi schimb stilu ca o compensare a unor complexe si frustrari, incerc sa mai schimb machiajul de zi cu zi, sa-i mai aduc imbunatatiri alea alea, dar se vede de la o posta ca n-am fost facuta sa ma descurc cuchestiile astea feminine, la fel cum n-am fost facuta sa ies in evidenta in societate, la fel cum n-am fost facuta sa fiu genu’ de fata de care sa se indragosteasca baietii, sau cel putin nu usor. Plutesc in incertitudine, in speranta ca la un moment dat voi intelege….spun ca inteleg cand de fapt, nu inteleg. Imi cer scuze ca nu ti-am urat,poate parea putin, dar pentru un moment mi se pare ca e tot ce pot face, zilele sunt tot mai lungi, noptile incep a mirosi verde, cred ca nu e de mirare in sertarul meu incepe sa se faca primavara. Citesc carti si vad fime bune care sa ma faca sa ma simt mai putin nebuna. Nu mai sper la glorie eterna, nu mai sper la celebritate, impliniri de orice fel, nici macar nu mai visez, pentru ca stiu ca-i in van. Ma multumesc cu plimbatul pe stradute inguste si bautul cafelelor in localurile inghesuite printre caramizi, din oraselul cazut sub pat. Nu cer mai mult de o pereche de boxeri in carouri,o camasa ponosita sau un tricou lalai a carui umeri imi vin pana la coate. Vacanta mi-o voi petrece ratacind prin iarba cu paginile-ntoarse invers sau stand si privind Guitar shopul ascuns in buzunarele hanoracului gri. Inca nu am ajuns acolo unde am vrut, nu sunt ceea ce am vrut sa fiu,ceea ce mi-am imaginat, viata-mi nu-i nici pe departe asa cum credeam ca o sa fie si nu pot face altceva decat sa incerc sa zambesc ca si cum intr-adevar asta simt si sa imi dau drumul inspre a putea da drumul, in timp ce afara simt mirosul brizei, aerul ca si apa e perfect, gandurile mele sunt atat de galagioase incat nu-mi pot auzi spusele, gandurile mele sunt atat de galagioase incat nu-mi pot auzi spusele, gandurile me esunt atat de galagioase…

Ice-age heat we’ve can’t complain
If the world’s at large why should I remain?

despre privitul in ochi…

Acest text parodiaza societatea in care traim. E ste un pamflet si trebuie tratat ca atare.
Cred ca am inteles o chestiune de o importanta majora! Da ! o sa fiu viitorul Freud in psihologie.Sunt geniala. Cred ca insfarsit am inteles cum sta treaba cu…privitul in ochii…Acum catva timp am facut o constatare, am tras o concluzie, dar de la inceputurile ei am inteles ca nu e ca oricare alta, e complicata, sofisticata,nu numai pentru ca mi-a luat mult sa-i descifrez cauzele dar si deoarece te trimite la unele lucruri inexplicabile….
Ca sa nu va mai tin in suspans,concluzia de care vorbeam este ca oamenilor nu le place sa fie priviti in ochi, nu ca nu le place, chiar nu suporta, se comporta de parca le-ai incalca spatiul privat, de parca fiecare privire e defapt o jicnire, un defectiv.Nu se pot relaxa sub privirea altora. Si da! imi place la nebunie sa-i torturez in felu’ asta, jur! Eu, intotdeauna, am putut privi oamenii in ochi, n-am avut nicio probleme cu asta, defapt daca stau bine sa ma gandesc intotdeauna mi-a placut sa fiu privita in ochi, si la mine e mai curand o stare generala decat una de moment…”Privita in ochi” ma defineste chiar mai mult decat “boema”. Mia nou din pacate observ ca privitul in ochi a devenit o actiune direct proportionala cu curajul, si l-a cat de des m-am bucurat de ea in ultimul timp, imi vine sa ies in strada, sa strig cat ma tin plamanii:” Suntem o societate de lasi, nevrednici de nimic, firam noi sa fim!”…
Oamenii au deasemenea diferite feluri de a se”proteja” de privitul in ochi. Unii reactioneaza violent( de astia trebuie sa ma feresc eu!) si incep sa se certe cu tine ca li se pare ca tu te holbezi la ei( cand tu poate ii admiri). Altii incearca sa iti evite privirile sau sa iasa din vizorul ochiior tai. Foarte putini te privesc la fel. Partea cea mai haioasa si cea mai trista ina celasi timp, ca de’ vorba poetului- rasu’ plansu’ – e atunci cand privestio o cunostinta/amic(a)/prieten(a) in ochi (nici macar acestia nu suporta toti!) s-ar putea ca dupa doar cateva secunde sa te trezesti cu o replica asemanatoare:
“-Esti okey ma? Nu pari in apele tale ….S-a intamplat ceva…?pai da…daca te uiti in gol, nu-i bine! ca te uiti printre ei si inseamna ca s-a intamplat ceva…daca-i privesti in ochi iarasi nu-i bine ca nu esti in apele tale, ca de’ asta-i firea omului, nici cum nu-i bine…
si uite cum printr-o replica asemenea acesteia, el/ea a si intors situatia in defavoarea ta…tu esti ala cu “probleme”, nu el ca nu suporta niste amarate de priviri…Da, fugi! Ascunde-te! Daca in picatele irisului tau drept, iti voi gasi “the darkest, deepest secret’?! Ce o sa te faci?!
Eee! Acuma stiti si voi adevaratu’ motiv care a determinat aparitia ochelarilor de soare…care ” imi intra soarele in ochii! (…” ? de palarii n-ati auzit , ma? Ce stiti voi, pana s-au inventat ochelarii de soare milioane de oameni au murit din cauza arsurilor suferite de ochii lor, da …au orbit si dupa aia s-au sinucis ca nu mai aveau ce sa faca…care ciuma neagra? care inchizitie? Era soarele care i-a ars el pa’ toti, macati-as! d’aia s-au inventat ochelarii de soare…si se purtau deobicei vara, pe lumina, ziua…era okey cat de cat, la inceput, ziua cu ochelari, noapte nu vedeai mare lucru, scapai de priviri, da iarna? si la serate? si altele…? lasa ca acum a gasit moda scuza si pentru astea si putem purta cand vrem noi! pai? nu poarta vedetele si modelele ochelari de soare pe catwalk-uri si covoare rosii, indiferent de moment, sau intensitatea luminii? …si uite asa au ajuns si persoanele ca mine sa poarte ochelari de soare, eu n-am o problema cu privirile( cum va spuneam imi place sa fiu privita in ochi…) dar ca sa nu se mai simta diferiti oameni agasati de ale mele, sau sa-si simta “spatiul privat incalcat” imi iau si eu o pereche, mi-o pun pe ochi si pot privii oamenii, si ma pot holba la ei in sensul bun al cuvantului, si ii pot admira linistita…fara sa ma inteleaga gresit…eu ca viitor artist plastic imi place sa vad,sa observ si cateodata oamenii nici nu stiu ca vreau sa le vad fizionomiile, expresiile, gesticulatia, pentru ca imi place omul in ansamblu…O sa ajungem sa nu ne mai uitam unul la altul nici cand vorbim, oricum nu mai prea stim sa purtam o conversatie pe viu ( ma refer la cei din generatia mea…)Lasa ca stim sa scriem pe mess, si sa interpretam smileuri-le trimise de “el” si mai nou se practica vorbitul prin statusuri chiar, din acelea cu sutilitati, care sunt asa de subtile ca stie toata lista dupa cine suferi si cand v-ati despartit, cand v-ati despartit printr-un e-mail bineinteles, ca ma-i nou o intreaga relatie se poate consuma pa net…tehnologia bat-o vina! Pai ce?! Sa-i spui in fata ca vrei sa va despartit e mai mult decat un act de curaj…Eeee! Ia uite! I-a spus pe viu ca nu mai merge! Asta da curaj! Cine o sa fie viitorul Superman? Cine? Cine o sa fie? Baietelu’ o sa fie! Baietelu’ lu mama!Cine o sa salveze situatia? Cine? Baietelu’!
Mda societatea zilelor noastre, o adunatura de oameni lasi, slabi care fug de viata reala, mai ceva ca de moarte….De-ar veni cavaleru’ lu peste prajit sa ma salveze…

Simbioza

Incerc de multe ori sa imi explic ce s-a putut intampla,cum am ajuns in punctul acela si parca imi aduc aminte…Mi-aduc aminte cum am inceput la un moment ce nu-l pot defini, sa ne scufundam in asternuturi intunecate.Ne surprindeamunul altuia privirile,dar foarte rar.Singurele lucruri pe care le vedeam mai des erau o perna si o plapuma pline de umbre.Stii diminetiile obosite in care mai vrei sa dormi si te intorci cu fata ca si cum ai incerca sa iesi din dimensiunea asta?!Ei bine…noi faceam asta de doi ani de zile.Intorceam capul la perna si ne puneam plapuma in cap incercand sa ne ascundem de acordul sfarsitului ca de lumina matinala…Ne miscam sub patura aceea ca doi gemeni in pantecul mamei.Miscari usoare,plutite,de-abia atinse,ca si cum cineva derula filmul nostru cu incetinitorul….Si stii ce ne prevestea?Faptul ca nu auzeam niciun cantec…Trebuia sa fii stiut ca lucrurile au sa merga prost daca nu auzim muzica…totul era asa de stins si linistit.Stii simbolul zodiei noastre? a pestiilor? Sunt doi amfibieni legati printr-un cordon unul coboara celalalt urca…cat ne mai reprezinta suntem amandoi pestele de sus dar in planuri diferite ale vietii,simultan insa suntem si pestele de jos. Acum doar stau sa numar de cate ori mi-ai zgariat pielea acoperita cu solzi . Cat mi-ai ranit coada de peste fara sa descoperi vreodata frumusetea-mi de sirena si eu nu te-am parasit …ei lasa ca ai facut-o tu in final…In inconstienta mea cred ca realizasem x ca nu o sa fim inntotdeauna impreuna, dar n-am avut niciodata puterea sa recunosc pana nu m-a coplesit…si atunci a fost de doua ori mai rau.De ce nu ne-am putut naste impreuna?De ce trebuie sa fie inntotdeauna unul din gemeni primul?De ce nu pot veni deodata amandoi?
Acum esti afara. Ar trebui sa te urmez si eu cat de curand, dar au aparut complicatii si doctorii nu stiu daca ma vor putea smulge din asternuturile intunecate fara sa ma raneasca?…Nu conteaza acum oricum suntem despartiti…

bro?

Prietene,….frate….? Am inghetat ca un cadavru sub comportamentul tau de clestar. Te-ai porti de parca nu mi-ai fi incalzit talia subtire in maini. Talia mea e de mercur,da ,e de un metal rece,fluid. Mainile tale de lut cald mi-au incalzit mercurul iar acum, frate te faci ca esti constient de viitor, ca te intereseaza meseria pe care o s-o practici, ca te pasioneaza politica si ca, mintea pe care eu am cunoscut-o a fost sfaramata …de ce faci asta? Imi pot spune doar elementele de la chimie, pe care atat de bine le citesc ca am incasat un 3….mda te faci ca ai uitat de diminetile pierdute in ceasafuri, de hamacul incarcat cu stele, de bucuriile pe care trebuia sa le mancam duminica la 11 cand ne trezeam,caci dimineata de sambata eu mi-o pierdem cu Oana la ceramica spunandu-I povesti de adormit copii despre potrivirea noastra, despre cum noi formam nu un cuplu ci o culoare!… noi formam culoarea primara albastru , o culoare primara , noi nu eram”fiecare in parte” cate o culoare primara ce impreuna formau una diferita de noi, una secundara….nu!….eu eram priviri amplificate de dermatograful negru, iar tu erai zambetele sterse de pe paginile fumate , iar impreuna nu eram o culoare secundara formata oricand dupa o anumita compozitiie, eram o culoare primara ce n-are compozitie, ce pur si simplu exista….Te comporti de parca nu mi-ai fi sarutat gatul, gatul meu, pe care l-am acoperit saptamana asta cu un fular gigant ca sa nu se mai vada urmele gri de grafit ale buzelor tale…de ce bro? de ce iti dai toate silinta pentru a-mi nega existenta in viata-ti? cred ca te bucuri ca n-avem poze impreuna asa poate ti-ar fi venit mai greu… desii nu e mare lucru sa dai clik-dreapta, delete. Era mai greu cu cele pe hartie fotografica, alea trebuiau arse sau ascunse… si mi se pare ca cu cat tehnologia avanseaza cu atat ne trensformam mai mult in niste roboti reci,lipsiti de sentimente care-si pot sterge amintirile la secunda. “N-ai trecut peste in pielea mea?” ei bine iarta-ma daca nu sunt ca tinesi iarta-ma daca acum am sa invoc versurile cantecului:
Nu ai cum sa lasi cum sa uiti totul in noapte
Oricat de usor ti-ar parea
Stinge o stea si ramai pe sub pleoape
Stinge si luna amar cu ea…

Si ma gandesc cateodata ca defapt singurele lucruri care ne-au ramas sunt cantecele si mi se pare trist si in acelasi timp sufiecient,dureros…cat mai stateam unul langa altul cu castile tale, cat mai fredonam impreuna, cand toate subiectele de pe lume se rezumau la muzica cand fiecare intamplare era legata de o melodie…si cateodata stau si rad pentru ca nu-mi aduc aminte semnificatia lui lemon tree de la fool’s garden asa ca macar pe cantecul asat POT fi fericita, te POT intelege bro, fara sa fiu nevoita sa violez vreuna-mi din legile sacre…

undressed, uncovered feelings.

Ma dezbrac.Imi dau jos maioul MNG, negru, sporty si jeansii uzati. Raman in lenjeria mea de corp neagra. Imi iau de la gat lantul meu. Un medalion facut din cupru,cupru negru si otel inoxidabil sub forma a trei rotite postate pe un suport dreptunghiular pe care le poti invarti cu mana(mi-e teama ca deja mi-am facut un tic din asta)…La mana am un snur din piele,legat in mai multe randuri pe care nu-l dau jos niciodata.L-am gasit in geaca de piele a bunicului meu motociclist.Imi privesc imaginea reflectata in oglinda.E atat de ciudat! Nu seamana deloc cu corpurile modelelor care pozeaza pentru companiile ca Jolidon…..Ii lipseste erotismul,sexualitatea. Corpul meu cu solduri mici, cu pieptul de-a dreptul plat,oasele care mi se vad pe-ici pe colo.Corpul meu e necomercia, e o vulgaritate adusa frumusetii si feminitatii….Corpul meu e necomercial.Imi trantesc pe mine un tricou lalai,alb care imi vine pana la genunchi.Arata asa ciudat bratul meu cu maneca alba pana la cot, cu umerii mult lasati pt. ca mi-e f. mare. Bratara neagra de la incheietura si unghiile visinii contrasteaza cu pielea mea alba,nebronzata.

Ma trezesc. Cobor scarile si intru in baie. Ma uit in oglinda si imi vad fata intepata cu parul acela ravasit de propria-mi nebunie.Urc in dormitor si ma asez din nou in pat.te uiti la mine cu ochii intredeschisi de somn. te vad si iti spun ca sunt ciufulita si zapacita in dimineata asta.Stau pe burta langa tine si ma rezem in coate,tu stai pe spate cu antebratul trantit peste ochi si imi spui fericit ca nu conteaza. Zambesc cu un zambet scaldat in bucurie sin in lumina diminetii, iar reflexiile luise oglindesc in parul meu castaniu. “nu conteaza”-ul tau il pretuiesc mai mult decat orice compliment pe care l-as fi putut primi cand eram aranjata si fardata si e unul dintre cele mai sincere lucruri pe care le-am auzit in ultimul timp.Ne sarutam.Incepem sa povestim vrute si nevrute.Discutii amortite printre cersafuri bej.ma joc cu tine, incep sa te gadil.Tu intri in joc.Rasete. Apoi iti spun ca stiu ca nu-ti place modul meu de trezire(tigari,cafea&co.)si am vrut sa te fac sa iesi din amorteala altfel. Imi multumesti ca stiu. Ma asez cu capul pe abdomenul tau, cu privirea atintita spre tavan,stau perpendicular pe tine, visez la noptile noastre de acum doi ani, visez la zilele in care eu eram ieri-ul tau,astazi-ul tau si maine-ul tau si cat de mult urasc sa fiu doar una dintre cele multe si mi-e dor de tine cel de acum doi ani,de simplitate…..dor de duca…..

mai stii vremea aia cand…..?

Mai stii vremea aia cand imparteam totul? Mai stii vremea aia cand imparteam mancarea la scoala si creionul cu pestele zburator? Mai stii vremea aia cand imparteam bucuriile si tristetile si raceala de iarna?Mai stii cand imparteam castiile si hainele? Mai stii vremea aia cand imparteam free hugs? Mai stii vremea aia cand imparteam caietele si notitele si banca ca sa aveam spatiu egal pentru desenele cu dinozauri, sosete si cactusi? Mai stii cand imparteam priviri ironice ratatilor din clasa? Mai stii cand imparteam povestile si barfele si parerile si durerile? Mai stii cand imparteam scarile ca sa lungim conversatia? Mai stii cand imparteam totul? sau ai uitat….

P.S.Ar fi putut fi dar s-au varsat…

O calatorie mai lunga

Mda am scris textul asta mai de mult, dar inca il mai simt alergandu-mi prin minte si zvarcolindu-se prin suflet asa ca m-am gandit sa-l pun si aici:
M-am urcat in masina aceea veche si am pornit, eram doar eu in masina, iar aceasta se conducea singura. De cate ori incercam sa pun mana pe volan nu puteam sa-i schimb directia., nu faceam nimic, si-o schimba singura la anumite rascruci asa ca m-am lasat dusa zi si noapte. Nu purtam centura, nu aveam de ce era ca si cum as fi incercat sa ma protejez de privirele celorlalti nu doar pentru ca o sa ma judece si nu o sa ma inteleaga dar si pentru ca ca o sa se sperie cand o sa se uite in ochii mei, cand or sa vada ce au distrus. E inutil sa te protejezi de privirile lor, or sa gaseasca oricum o cale sa se holbeze la tine. Automobilul mergea normal dar inauntrul lui totul se misca mult mai incet te indemna la somn.Era ca in vesnica poveste pe care ne-o spuneau profesorii si parintii ca daca nu dormi intre anumite ore atunci cand corpul se reface cel mai bine o sa-ti distrugi neuronii din cauza suprasolicitari avand in vedere ironia vietii exact intre orele acele nu putem dormi, ori avem ceva de facut ori suntem macinati pe dinauntru si obositi, atat de obositi ca nu mai putem nici macar dormi, atat de obositi ca ar fi de preferat sa respire altcineva in locul nostru. Si in aceasta masina era de prferat sa dormi si sa nu iti pui atatea intrebari in legatura cu ceea ce se intampla dar cine ar fi putut dormi? Mi-am adus aminte de un cantec vechi al celor de la Coldplay :”….luminile or sa te conduca acasa si o sa-ti incalzeasca oasele iar eu o sa incerc sa te repar…”. Mi-am adus aminte de acel cantec cand am vazut ca sunt in suburbiile unui oras mare luminat.
Masina mea s-a oprit iar eu am coborat . Actionam fara scop poate exact mijlocul meu de transport m-a invatat asta, sa nu caut ceva anume caci le voi gasi oricum, asa ca am inceput sa ma plimb pe strazile animate de viata, pline cu alti oameni. Asta arata mai mult a ceea ce eram eu invatata ca este normal… dar de cand pot eu spune ce este normal, pana la urma asa am ajuns sa fiu catalogata o ciudata si sa nu fiu inteleasa, pentru ca cei care au facut-o credeau ca numai ce tine de ei este normal, oricum le era greu sa ma inteleaga daca nu imposibil pentru ca adeseori e greu sa intelegi ceva diferit de tine dar imi mai aduc aminte ca nu le-am cerut asta, le-am cerut sa ma accepte sa ma simta n-am pretins nici un moment sa ma inteleaga . Stateam si ma gandeam la toate astea ….eu n-o sa fac aceleasi greseli pe care le-au facut ei n-am de gand sa consider ceva anormal. Mi-am continuat drumul prin orasul acela nu mi-am dat niciodata seama cat timp am petrecut acolo, dar l-am parasit inainte ca lucrurile s-o ia razna. Intalneam oameni care imi spuneau ca ma cunosc si eu ii stiam dar fara sa imi dau seama de unde, nu mi se parea un lucru rau dar apoi i-am vazut pe ei si mi-am adus aminte …erau cei care m-au catalogat gresit, erau cei care mi-au intors viata pe dos erau cei din cauza carora am plecat din acest oras exact din punctul in care stateam acum, acum imi aduceam aminte ca am fugit cu masina aceea ca sa scap de amintiri, de ei, de tot. Am facut-o pentru a doua oara am fugit la masina mea dar de data asta nu de frica ci pentru ca nu mai era nimic de spus. Masina gonea acum pe un drum, o alta masina venea spre mine bineinteles ne-am ciocnit.
Acela a fost momentul in care m-am trezit eram intr-un spital imi amintesc ca ma internasem acolo pentru o operatie facusem amigdalita. Peste putin timp am avut un vizitator, era o colega cand a intrat in camera m-am uitat la ea si am realizat ca n-o sa pot niciodata sa fug din orasul asta in care m-am consacrat prin “ciudatenia” mea iar ei o sa ramana cei cu care o sa raman desi nu imi doresc sa fiu cu ei.

necizelat, un nou inceput si trebuie sa ma comport ca si cum n-as avea in spate poverile fostelor inceputuri….

As putea scrie sute de pagini ca metafora a ceea ce am simtit in ultimul timp si n-ar fi de ajuns….
Pasesc pe-un coridor batran, as vrea sa pot merge cu ochii inchisi, ca sa nu vad privirile ce-mi spun lucrul acela deja stiut, ca nu ma potrivesc acelui loc, ca nu sunt gata, nu sunt pregatita, sa fiu lovita in aripile de hartie gri…ma simt ca un fetus incomplet dezvoltat, ca un copil nascut prematur sau ca un geaman nascut prea matur.Si e greu sa-ti pastrzi inima deschisa cand pana si prietenii te ranesc. Un pian ucigator imi rasuna in minte amintinu-mi versurile cantecului…”E ca atunci cand uiti versurile melodiei tale preferate, nu-ti vine a crede intotdeauna o fredonai,intotdeauna curgea ca un lichid parelel cu drumul tau.Era atat de usor si cuvintele atat de dulci, nu ti-l mai poti amintei incerci sa simti ritmul….”Desii fac acelasi lucru de 8 ani incoace acum e diferit, e mult mai greu, anul trecut era rutina,iar azi sunt complet debusolata, cad precum frunzele ce-au tradat dinnou copacii…Visez ore in sir ca si cum asata ar putea compensa realitatea.Pe cat de dulci snt momentele astea, pe atat de grele sunt cele din timpul deziluzionarilor mele, cand apuc jucaria nebunului care ma face sa imi aplec usor capul intr-o parte, sa privesc in gol, sa simt demonii crescand in mine, provocand pe cat de multa anxietate si complexe pr tot atat de multa ura ca in final sa pufnesc intr-un ras isteric…..

n-ai stiut(eschimosule)….si nici n-o sa stii vreodata…

-n-am stiut……
-n-ai stiut multe….N-ai stiut ca eu in fiecare dimineata sorbeam din cana cu Bart Simson nu pentru ca mi-ar fi placut ci pentru ca stiam ca te distreaza pe tine asa ca incepeam ziua cu un zambet. N-ai stiu ca imi uitam intentionat esarfele la tine ca sa imi simti mirosul, sa ti-l aduci aminte…N-ai stiu ca atunci cand am avut ocazia sa iti iau apararea ti-o luam fara sa ma gandesc sau sa cantaresc, nu conta pentru mine, daca meritai sau nu, daca ieseam eu bine sau nu, argumentul asta mi se parea mai tare ca orice:” sunt prietena lui si e de datoria mea, scrie in fisa postului meu de amica a ta…”. N-ai stiu cat mai ranit si cate nopti n-am dormit din cauza ta, n-ai stiu ca diriga m-a trimis acasa a doua zi dupa certa noastra cand m-a vazut, plangeam in fiecare pauza, n-ai stiu cate am tinut in mine. N-ai stiu si n-o sa stii cate am vrut sa-ti spun si dintr-un motiv sau altul nu ti-am spus. N-ai stiut ca dupa ce aveam o conversatie faina cu tine nu ieseam de pe mess, intram pe invisible si o reciteam, atat de fericita eram…si apoi ieseam.N-ai de unde sa stii ca de 2 ani incoace nu trece o zi fara sa ma gandesc la tine, nu stiu daca pentru ca sunt obsedata sau indragostita sau doar pentru ca te cunosc asa de bine incat atunci cand vad o compozitie sau ascult un cantec nou, primul gand care imi vine in gand e daca iti va place si tie. N-ai stiu nici ca atunci cand mi se intampla ceva fie el bine sau rau prima persoana cu care vroiam sa vorbesc erai tu, pe cele bune ti le mai spuneam
Dar cand venea vorba de celelalte evitam… mi-era frica ca o sa ma caondamni o sa spui ca sunt o plangaciosa sau ca o sa te enervez, asa ca tineam in mine desii eu ascultam durerile tale pentru ca ma gandeam ca asa o sa-ti fie mai usor, ca-ti fac un bine, si eram fericita stiind ca te simti mai bine. Nu vreau sa spun ca tu ai gresit tot iar eu am fost perfecta pentru ca vina intr-o relatie se imparte intotdeauna la doi, vreau doar sa spun ca tu n-ai stiut toate asteea.Mai stii cand ne-am cerat din cauza ei, aveai un limbaj atat de violent incat am crezut ca m-ai fi lovit daca ai fi putut si mi-a fost frica….n-ai stiut nici asta nici ca dupa aceea am inceput sa am cosmaruri cu ea si complexe.Ca nu sunt inalta, ca nu sunt mai bine-facuta, ca n-am sanii mai mari, ca nu sunt blonda, ca n-am ochii albastrii, ca nu sunt la moda,ca nu sunt populara si dracu’ mai stie….n-ai stiut ca nu mai ascult formatii care inainte imi placeau pt ca stiu ca si ea le asculta sau pt ca le am de la tine si tu de la ea….n-ai stiut asta….n-ai stiut ca atunci cand ziceam „te iubesc…” nu eram prea departe de adevar.N-ai stiut ca mi-am separat muzica de la tine din calculator de restul muzicii si am ascuns-o ca sa nu imi mai aduc aminte si ca s-o uit, sa n-o mai ascult.N-ai stiut ca am rugat-o pe Laura sa-mi mai dea odata ‚”Timpuri Noi” ca sa le ascult si sa ma gandesc la ea nu la tine…..n-ai stiut cat de mandra eram ca sunt nascuta doar cu o zi inaintea ta si ca suntem pesti amandoi si telepatici…n-ai de unde sa stii ca eram asa de fericita odata din cauza ta incat mama si acum crede ca eram high….N-ai stiut cat de rau imi parea ca n-avem poze impreuna ca sa ascult photogrph de la nickelblack si sa aiba o insemnatate mai mare.N-ai stiut ca eu am tinut minte toate lucrurile … ca primul nostru sarut, sau seara aia de august de la cabana, sau cum iti tremurau mainile pe talia mea, pt ca am fost prima pe care ai pupat-o du ce ti-ai pus pierce in limba…..cred ca de aia….oricum asta s-a intamplat demult, si o singura data, asa ca probabil ca orgoliul tau masculin nu te lasa sa iti amintesti, desi eu stiu si cu ce eram imbracata, purtam puloverul mov, jensii cei mai largi, de un maro spalacit, si o bluza pe gat,tu erai intr-un tricou negru si niste pantaloni gri…..cate n-ai stiut….N-ai stiut ca nu ti-am spus niciodata toate astea pentru ca eu STIAM ca n-o sa le apreciezi, sau ca o sa le iei ca pe un semn de slabiciune, sau ca daca le-ai citit m-ai injura….n-ai stiut ca planuiesc sa ma duc la psiholog si sa fac terapie ca sa trec peste”noi” , n-ai stiut ca dupa complexe a urmat o amplificare a anxietatii mele si o scadere a increderii in mine precum si o retragere in mine insami, ca nu eram oricum retrasa si timida si sensibila…..n-ai stiut cat de greu mi-a fost sa-mi pastrez inima deschisa cand si prietenii cei mai apropiati ca tine pareau sa ma raneasca doar….n-ai stiut ca dupa ultima noastra disputa mi-am sters nr tau de telefon, mi-am schimbat id-ul de mess si am hotarat incet dar sigura sa nu mai am nicio legatura cu tine pt ca vrei sa-mi vad de viata mea…
Cate n-ai stiut si nici n-o sa stii….niciodata….lucruri pe care doar eu le car , le suport si le stiu, dar lasa sa fie, sa le iau eu ca o hippiota adevarata ce sunt, lasa de la mine, lasa sa fie, lasa sa fie, lasa sa fie , lasa sa fie, let it be, let it be, let it be, let it be, let it be , let it be, let it be, let it , be, lasa sa fie, lasa sa fie, lasa sa fie, let it be , let it be , let it be, let it be , let it be , let it be, let it be, let it be, let it be….

Regina Spektor’s back!

Regina a scos un album nou-nout anul acesta prin Mai care se numeste “Far”. Spre rusinea mea am auzit doar acum de el si m-am hotarat sa va spun si voua! Videoclipurile precum si muzica au ramas caracteristice( adica “altfel” decat restul)si imi plac lafel de mult chiar daca nu sunt lafel de optimiste.:-)